top of page

Fii și tu Moș Crăciun pentru un copil bun

Îmi amintesc cu drag emoția și bucuria cadourilor de sub brad. Nu făceam pe atunci liste pentru că nici nu prea aveam variante de dorințe. Dar de când începeam sa împodobesc bradul cu bunica visam la ce o să lase Moșul pentru mine in coridorul mic, cu iz de sărbătoare. Cred că ce mă bucura și mai mult era să fim toți împreună, în familie. E un sentiment pe care îl păstrez și acum în suflet, port cu mine imagini si mirosuri pe care azi mă străduiesc să le aduc și în inimile celor din jur. Nu susțin goana nebună după cadouri scumpe sau din obligație, însă cred că un cadou bine ales arată destinatarului ca ai vrut să îi faci o bucurie și că nu era încă un item de bifat pe o listă.

cadouri

De sărbători, și nu numai, încerc să mai opresc timpul în loc și să mă gândesc cum să aduc o scânteie de surpriză și fericire persoanelor de lângă mine. De la asta plecând, urzesc planuri cu mult înainte de aglomerația de neînțeles ce împânzește orașul de la mijlocul lui decembrie, studiez pe îndelete ofertele disponibile și am grijă să nu fac o povară din această experiență care îmi aduce împăcare și fericire. Și cadourile mele nu se rezumă doar la familie sau prieteni. Mă gândesc de multe ori și la cei care nu au fost atât de norocoși ca noi, cei care cunosc sentimentul unei familii prin prisma unor străini pe care au ajuns să îi adopte. De ajutor e nevoie constant și e omenesc să îl oferim. De aceea îmi dedic frânturi din puținul timp ONG-ului Sfera Timișoarei, pentru că nu vreau sa uităm că ne putem ajuta unii pe alții fără false pretenții, iar de Crăciun chiar mai mult. Acțiunea Numai Fapte Bune ajunge anul acesta la a cincea ediție și sunt mândră să fac parte din acest grup de oameni darnici și perseverenți în a aduce un plus de bine în lume. Te invit și pe tine să ni te alături, nu e deloc complicat și, crede-mă, când vei vedea pozele pline de zâmbete vei adăuga o nouă dimensiune Crăciunului.


Ne poți aduce cadouri pentru copii din zonele rurale, îi poți convinge si pe colegi, vecini, prieteni să ni se alăture, ne poți ajuta la distribuit, la transportat sau la făcut poze. Dacă vorbim de cadouri, iată ce trebuie să faci – avem câteva regului simple pentru a ne putea organiza cât mai eficient:

  • folosește o cutie goală de pantofi

  • umple cutia cu 3 tipuri de articole precum: jucării, dulciuri sigilate și neperisabile, periuță și pastă de dinți, carte, agendă, fular, prosopel etc.

  • împachetează cutia în hârtie de cadou și nu uita să legi cutia cu o panglică și chiar să lași un mesaj, o urare copilașului.


Atenție, lucrurile trebuie să fie noi, unisex si universale, pentru copii cu vârste între 3 și 16 ani! Colectarea cadourilor se va face începând de luni, între 4 - 10 decembrie la partenerii noștri - Librăria La Doua Bufințe (Piața Unirii nr 11). Oricând în intervalul programului lor de lucru de la 9:00 la 21:00 poți să treci să livrezi cadouri, să savurezi un ceai și chiar să răsfoiești o carte.

O altă surpriză vă așteaptă la Artisans’ Bazaar, care se derulează în weekendul 9 – 10 decembrie, ora 10:00 - 17:00 Bierhaus - Piața Unirii, unde vom avea un punct de colectare, iar cei darnici care aduc cadourile pentru proiectul Numai Fapte Bune primesc în schimb vouchere cu reduceri în cadrul târgului.


Dar din dar se face RAI.

Te așteptăm cu drag să fii alături de noi!

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page